Copilărie

Posted in By M. 4 comments

Nu știu alți oameni cum gândesc , dar eu pe când eram copil , nu visam deloc să devin " om mare '' ! Pur și simplu , așa simțeam eu : că nu e mare chestie să fii mare ! Priveam la persoanele mature din lumea mea și nu mi se păreau atât de fericite , pe cât consideram eu că aduce maturitatea ! Poate nu îi priveam pe cei fericiți , oricum eu îmi doream să rămân copil,să văd lumea prin ochii de " om mic " !
Parte a copilăriei mi-am petrecut-o mult la bunici , la țară !
Iar acum , mare fiind , amintirile copilăriei avute lângă bunici , sunt unele dintre cele mai prețioase !
Mie mi se părea că toți copiii trebuie și neapărat să aibă bunici , care locuiesc la sat , unde își petrec fericiți vacanțele de vară sau cele de iarnă !
Nu era chiar așa , cel puțin , printre colegii mei de la liceul unde am învățat din clasa a cincea!Mulți nu aveau bunici decât la oraș , nu prea știau ei ce și cum e cu satul , lanurile de păpușoi , cârdurile de gâște și stogurile de fân ! Unii dintre ei ! Când reveneam la ore, povesteam ce făcusem , cum mă jucasem și ce mai descoperisem în vacanțele lungi și nu îmi înțelegeau limbajul : pentru că era specific zonei , adică nu trebuia să folosesc regionalisme că nu mă mai înțelegeam cu nimeni !
Era frumos pentru mine , pentru că mi se părea că eu trăiam ceva deosebit , ce mulți nu înțeleg !
Să vă povestesc și vouă însă !
Vacanțele la bunici erau mai speciale , din multe puncte de vedere : stăteam vreo 3 luni vara și iarna vreo lună , așa că aveam timp să nu ne plictisim noi nepoții , anotimpurile astea nu treceau atât de repede ca acum , erau mai definite - adică iarna era păi iarna cu ger , frig și zăpadă cât ținea , vara era lungă , călduroasă și plină de bogății ale pământului , nu îmi amintesc de secete sau ploi din acelea interminabile !
Bunica ne spunea la telefon primăvara , în primele săptămâni când venea căldura și soarele era fericit că alungase frigul , să venim la ei că " ce frumoși sunt copacii în floare , ce zumzet de albine și insecte e peste tot și ce frumoasă e iarba din curtea casei " ! Mereu îmi voi aminti descrierea aceasta a primăverii !
Vara era fain , noi copii fiind , eram lăsați după treburile alocate fiecăruia după vârstă și putere , să ne facem de cap cu ale noastre și noi profitam !!! Jucam indienii , realizându-ne fiecare arcuri din stuf și sfoară de vie cu săgeți atent alese și fine cu care ne fugăream după colțurile casei sau printre pomii din gradină ! Nu mai amintesc decât în trecere , că noi împuținam stuful de pe casa unde erau ținute animalele , încat se vedea cu ochiul liber de la depărtare și al nostru bunic se cam supăra pe noi destul de tare ! Dar cine să priceapă chestii din astea banale pentru niste puști de 7-10 ani !?
Aveau bunicii niște gâște , mereu în fiecare an , câte vreo 15-20 , deștepte să nu crezi , erau lăsate să se ducă dimineața pe rouă la șes , la iarbă și seara chipurile noi aveam rost să le aducem acasă...dar nu știu cum se făcea că nu le găseam la locul lor , dispăreau fără urmă , de unde să aduci gâștele dacă nu le găseai ...ideea era că bunicu'  nu prea înțelegea faza asta , ne trimitea după păsări și cum de ele știau să vină singure pe un drum ocolitor , având un gânsac la comandă care le aducea direct la poartă și chit înaintea noastră ...deci , erau mai deștepte gâștele decât noi , cam asta era concluzia evidentă !
Între timp , ne-am mai deșteptat cu toții pentru că ne-a lovit maturitatea !
Nu voi uita nicicând sâmbetele când bunica cocea pâine , colaci și plăcinte cu brânza în cuptorul frumos și tradițional din curte , cum mă chinuiam eu să prind dibăcia bunicii de a crea mereu niște preparate dulci și frumos crescute în covată ! Nici astăzi nu îmi ies plăcintele ca ale ei !
Cel mai frumos era spre seară , vara , când eram lăsați înainte de cină să ne jucăm în iarba ce mirosea a rouă de noapte, a proaspăt și viață , iar noi alegeam să ne întindem unul lângă altul pe iarbă și să căutam cu privirile stelele , rachetele ( asta credeam noi că vedem , la vârsta aceea , doinind minute în șir despre povești cu extratereștri și lumi inventate de mințile noastre visătoare ) , mai ales stelele căzătoare care pe cerul deasupra curții bunicilor era imens , plin de galaxii și senin că nu am mai întâlnit așa priveliști decât prin Apuseni sau Făgăraș , la altitudini de peste 1500 de metri , când mare fiind colindam țara aceasta frumoasă în lung și în lat ! Senzația de libertate și lipsă de griji era atât de profundă !
Iarna era moment de bulgăreală și sanie toată ziulica , până veneam uzi și înfrigurați și ne ascundeam după sobă de ne bucuram de focul ce îl făceau bunicii pe când fierbeau laptele proaspăt sau vreo cană mare de vin cu scorțisoară !
Sania nu era ca acum , nuuu , erau saci de plastic umpluți cu paie și legați într-un fel anume să fie compacți : ne dădeam la vale , cu mulți alți copii , până se rupea sacul sub noi , de abia atunci renunțam și veneam la căldură pe noapte chiar !
Amintiri ! Frumoase și unice !
Pentru aceste amintiri , știam că nu vreau să devin mare , că oamenii mari nu aveau defel griji așa frumoase ca noi atunci ! Cine și-ar dori oare !?
Sunt ani mulți în urmă , dar sentimentele acelea frumoase și zâmbetele bunicilor când ne vedeau intrând în curte de pe drumul de la gară nu le uit și mi-aș dori să le revăd ! Dar nu prea se mai poate ! Au mai rămas așa puțini dintre bunici încât mi se rupe sufletul că viața asta trece și ne răpește pe câte cineva drag !
De asta zic ! Să nu uităm copilăria , să păstrăm amintirile frumoase intacte și pure acolo în suflete și mai ales , cum am fost inevitabil nevoiți să creștem , să ne amintim de copilul din noi fiecare cum a fost fericit la timpul lui și garantat găsim bucuria de a zâmbi când ne trezim , când trăim adulți într-o lume care ne găsește de multe ori nepregătiți cu fiecare zi și anotimp !