Momentul potrivit

Posted in By M. 1 comments

Trișăm de multe ori față de noi înșine , crezând că așa este bine să procedăm sau mai rău pentru că așa cer momentul sau ceilalți ! La ce mă refer ?! La a reacționa când trebuie,când ai la îndemână acea secundă sau acel moment care pot schimba cu mult cursul unui eveniment sau al unei stări interioare !
Am ajuns la aceste gânduri pentru că în ultimul timp , pare-se ca o lecție a vieții , venită din acel Univers care ne cere feed-back mereu , mă lovesc de situații în care reacția de moment poate schimba mai multe decât pare la prima vedere !
Cineva mai înțelept decât mine spunea că atunci când ești părtaș la indolență , prostie , răutate și înțelegi prea bine toate acestea , dar preferi să ignori conștient , de fapt alegi să fii în tabăra opusă binelui !
Degeaba ne spunem că nu am putea face sau spune destul pentru a schimba ceva real , ne mințim pentru a ne simți mai protejați față de cei din jur ! Este o reacție perfect umană de conservare a sinelui , de apărare instinctivă în fața unor oameni sau situații care aduc suferință sau ne pun pe gânduri prea mult !
Nu este de condamnat o astfel de reacție , doar că apare întrebarea : ne simțim fericiți sau măcar liniștiți cu alegerile pe care le facem sau rămâne o amărăciune reziduală după o alegere făcută în funcție de oameni , situații și nu după gândul și crezul nostru ?!
Oriunde te întorci , metaforic vorbind , te lovești de persoane care te rănesc gratuit , care te judecă sau îți analizează alegerile , felul de a fi , este inevitabil pentru că nu poți fi răspunzător de ceea ce spun sau fac ceilalți ci doar de ceea ce spui și faci doar tu ! Aici este cheia , după părerea mea , atitudinea ta fată de tot , de la situații până la oameni ! Detașarea de evenimente pe care tu ca simplu individ nu ai cum să le controlezi , alegerea la momentul potrivit de a spune ceea ce simți și crezi , de a reacționa după sufletul și personalitatea ta , chiar dacă deranjezi sau enervezi pe unii , fac diferența pe viitor , duc la efectul bun al unei cauze potrivite !
Oameni cu energie negativă de aruncat asupra ta există peste tot , nu este de datoria ta să îi schimbi , poți doar să încerci să îi înțelegi daca vrei asta sau dacă nu ai tu energia să te implici în așa ceva , alegerea unui zid imaginar mental de protecție este cel mai bine , pentru că ce rost ar avea să lași o situație sau un om cu frustrări și energii toxice să îți distrugă ție ziua , care apropo , nu o mai recuperezi niciodată , sau să lași amărăciunea și tristețea să îți conducă gândurile spre stări deprimante sau mai rău spre boală , pentru că după cum știm gândul persistent se transmite în fizic !
Așa că , vrem nu vrem , cel mai eficient pentru noi ca viață de bucurii zilnice și echilibru ar fi să reacționăm la timpul potrivit așa cum gândim , fără a lăsa influențele sociale sau de altă natură să ne ghideze ziua și starea interioară , încât concentrați mereu pe gândurile pozitive , doar astfel vom atrage în viața noastră , oamenii și evenimentele potrivite să evoluăm frumos și să avem sufletul împăcat la finalul zilei !
Pace vă doresc ! M.